Monica Reu – Trainer de Comunicare Non-Violentă
https://happymoms.ro/wp-content/uploads/2017/09/Monica-Reu.jpg
Monica Reu este președintele și fondatorul Asociației pentru Comunicare non-violenta, conduce workshopuri din 2004. Am rugat-o să ne împărtășească din gândurile și emoțiile sale și îi mulțumim.

Sunt un om care încearcă în permanenţă să fie cu adevărat prezent în propria viaţă şi să se bucure de lucrurile şi oamenii buni şi frumoşi care îl înconjoară. Sunt o femeie şi o mamă profund recunoscătoare pentru că două fiinţe atât de minunate precum Ian şi Emma au ales să-şi împletească drumurile cu al meu. Îmi place să cred că sunt şi un „agent de conectare” între oameni, şi că, în rolul meu de trainer de comunicare nonviolentă, îi ajut pe cei ce aleg să vină la mine să construiască relaţii frumoase cu cei dragi sufletului lor.

„Interesant” este o noţiune foarte subiectivă… Nu-mi dau seama ce (dacă) i-ar interesa pe ceilalţi să ştie despre mine. Şi nici în „ar trebui” nu prea cred… Voi menţiona trei lucruri care au avut o contribuţie la viaţa mea, aşa cum arată ea astăzi.
1. Sunt aproape sigură că nu aş fi devenit trainer de comunicare nonviolentă dacă acum 15 ani nu aş fi primit cadou un golden retriever pe nume Balki. Datorita ei eu am cunoscut pe cineva care cunostea pe cineva care era trainer de Nonviolent Communication in Franta, şi de aici a pornit totul.
2. În 2007, pe când pregăteam primul meu curs pentru părinţi, o prietenă bună, Marianne Gothlin – trainer de CNV si fondatoarea unei şcoli bazate pe principiile Comunicării Nonviolente în Suedia – mi-a recomandat o carte pe care ea o considera extrem de valoroasă în munca noastră: „Unconditional Parenting” de Alfie Kohn. Fiecare pagina mi-a uns sufletul ca un balsam. Imediat ce am terminat-o, i-am scris autorului, spunându-i cât de mult as vrea sa-l vad „live” la Bucuresti. Mi-a raspuns că are doi copii care incă au mare nevoie de el aproape şi să nu-şi permite o astfel de călătorie. Insă am rămas în legătură. Astfel încât, venirea lui Alfie Kohn ce nu s-a putut în 2008, s-a putut în 2013 şi se va repeta în 2014, când le am alături şi pe fetele de la Totul despre Mame. Şi când este aici şi Emma mea, ceea ce face experienţa şi mai revelatoare.
3. Tot în 2007 am înfiinţat alături de doi prieteni dragi, Asociaţia pentru Comunicare Non-violentă. Au trecut şapte ani de atunci şi mă bucur enorm văzând ce comunitate frumoasă de oameni s-a strâns în jurul ei. Oamenii aceştia sunt pentru mine o constantă sursă de energie şi de inspiraţie.

Atât mama, cât şi profesionistul sunt într-o permanenţă stare de minunare văzând câte resurse de energie frumoasă şi bună se află în fiinţa umană.
Rolul de mamă este pentru mine o continuă experienţă de învăţare, de descoperire a cine sunt eu, cine este Emma, cum putem creşte împreună, cum ne putem bucura mai mult una de alta, cum să îi respect preferinţele şi punctele de vedere chiar şi atunci când nu coincid cu ale mele, cum să păstrez un echilibru între viaţa mea de părinte, viaţa mea de cuplu şi viaţa mea profesională… Nu mi-e întotdeauna uşor, nu-mi iese tot timpul, dar e un drum pe care îl găsesc fascinant.
Din punct de vedere profesional mă consider cu adevărat binecuvântată, căci îmi place enorm munca pe care o fac, mă simt extraordinar de bine printre oameni şi mă încântă de fiecare dată când văd intenţia lor de a se conecta mai profund la cei apropiaţi, de a se bucura mai mult de relaţiile lor. Lucrez mult cu părinţi, cu cadre didactice şi cu asistenţi sociali, şi este o muncă în care eu văd foarte mult sens şi potenţial de schimbare benefică.

2003 a fost pentru mine un an furtunos, când nu mai înţelegeam aproape nimic din viaţa mea; aşa că a fost şi un an de intense căutări. Am pornit pe o cale de dezvoltare personală pe care am întâlnit o mulţime de instrumente valoroase pentru o viaţă mai armonioasă, trăită conştient, cu relaţii împlinite. Devoram tot ce-mi ieşea în cale şi simţeam instinctiv că mă va ajuta să aflu mai multe despre mine şi cei din jurul meu, să vindec ceva în mine, să mă bucur mai mult… Când am dat peste Comunicarea Nonviolentă, am simţit nu doar că vreau să trăiesc această filozofie de viaţă, ci că vreau să o ofer şi altora. L-am cunoscut apoi pe Marshall Rosenberg şi am intrat în procesul de certificare al Center for Nonviolent Communication pe care el îl înfiinţase în SUA.

Iubesc ceea ce fac şi îmi place mult punctul în care mă aflu astăzi în viaţa mea profesională. Sunt momente în care tânjesc după ceva mai multă tihnă, ceva mai mult timp eu cu mine, dar azi nu cred că aş face schimbări majore.
Când eram în ultimii ani de liceu, însă, îmi doream mult să devin regizor de teatru şi chiar am pornit-o pe calea asta. Mama a insistat ca mai întâi să fac studii pentru o „meserie serioasă” şi abia apoi să mă ocup de „hobby-uri”. Aşa că uneori mă întreb cum ar fi evoluat viaţa mea dacă m-ar fi încurajat…

„Un NU pe care copilul meu îl spune altcuiva este un DA pe care copilul meu şi-l spune lui însuşi.”

Îmi doresc ca Asociaţia pentru Comunicare Nonviolentă să-şi împlinească menirea: aceea de a contribui la o lume în care copiii să crească în iubire necondiţionată, în credinţa că au în interiorul lor resurse nemăsurate de a răspândi bine şi frumos în jur, o lume în care oamenii să ajungă să creadă că nevoile tuturor se pot împlini pe cale paşnică.

Dorinţa mea profundă de a vedea mai mulţi oameni zâmbitori, împliniţi, mulţumiţi de propria viaţă.

Ştiu că este greu, ştiu că am fost crescuţi să acţionăm – sau dimpotrivă, să nu acţionăm – în mare măsură mânaţi de frică, însă odată ce depăşim frica şi facem ceea ce iubim, vom vedea că nu doar noi beneficiem, ci şi cei apropiaţi nouă. Şi mai cred că orice fiinţă umană merită să trăiască în împlinire.
Interviu realizat de echipa Happy Moms.