Din străfundurile unui suflet luptător, netemător în fața schimbării și a revoluționării de sine iar și iar, s-a născut ambiția Danielei Vișoianu – Președintele Coaliției pentru Educație. Când am aflat de acest titlu, m-am fâstâcit – oare cum aș putea să găsesc întrebările potrivite pentru așa o personalitate dârză, care are în mâini o cârmă atât de specială? Răspunsurile sufletului luptător m-au surprins și m-au făcut să cred în continuare că doar munca, modestia, iubirea și încrederea în țeluri înalte te vor duce acolo unde… nu numai că faci schimbări reale pentru tine, dar poți schimba chiar și viața altora. Pentru totdeauna.
Mai multe despre Daniela Vișoianu putem regăsi și pe site-ul oficial al dumneaei.
http://www.danielavisoianu.ro/
- Cine este Daniela Vișoianu? Vă invităm să vă descrieți în câteva (cât mai multe, am vrea noi!) cuvinte, pentru comunitatea Happy Moms.
Sunt o româncă care a terminat liceul în 1989, în vara de dinaintea marii schimbări de regim. La fel ca bunica sau mama mea, sunt o femeie care a trecut prin schimbări de regim politic, schimbări fundamentale, dramatice și dureroase ale lumii în care a crescut, s-a căsătorit, are trei copii în grijă.
M-am născut într-o lume în care se cuvenea ca femeia să meargă cu jumătate de pas în urma bărbatului dar, la nivel concret, era o lume în care toate mamele colegilor mei de școală munceau cot la cot cu soții lor. Vin din Moldova, o regiune săracă, dintr-o vreme în care femeile aveau prea puțin curaj – să fii divorțată și “să lași copii fără tată” era inacceptabil social. Mai bine tăceai, munceai și îndurai.
Am plecat cu acest bagaj în viața mea de adult, într-o lume a anilor ‘90, în care aproape totul era posibil, totul era de învățat și șansele au fost inegale. Le spun, de pildă, studenților mei de la Master, să își privească părinții cu îngăduință – trecerea de la comunism la libertate și piață liberă, atunci când nu ai niciun fel de educație, mai ales financiară și antreprenorială, a fost un proces dureros de adaptare. Mai ales dacă au fost copiii în familie, cărora nu le-au putut oferi ceea ce le-a oferit vecinul, fostul coleg de fabrică care “a dat lovitura”.
Mi-am schimbat domeniul de activitate, major, de trei ori până acum și mă gândesc intens ce mi s-ar potrivi profesional mai bine pentru următorii cincisprezece – douăzeci de ani. Cred că, indiferent de vârste context familial, vrem să fim relevanți. Așa și eu, îmi pun des întrebarea cine sunt.
Pe scurt, sunt suma alegerilor mele, o româncă care continuă să învețe. Sunt pasionată de învățare și încerc să fiu fericită.
- Ne puteți spune mai multe despre Coaliția pentru Educație și implicarea dvs în aceasta?
Federația Coaliția pentru Educație (www.coalitiaedu.ro) este un „ong de ong-uri” – o structură federativă, în care membri sunt alte organizații, toate cu vechime și rezultate în proiectele derulate în domeniu educațional. Prin Coaliție punem resurse împreună pentru a contribui la politicile publice și a avea acțiuni de tip dezbateri, consultări, advocacy. Nu lucrăm direct cu profesori, școli, elevi pentru că o fac deja organizațiile membre, care au istoric și expertize variate.
Eu reprezint în Coaliție Asociația C4C Communication for Community, o asociație care derulează proiecte de educație pentru cei vulnerabili, cu finalitate în ocupare. Pe perioada mandatului de Președintă a Coaliției, prioritatea în comunicare este să respect mandatul, respectiv, pentru perioada 2018 – 2020, advocacy pentru îmbunătățirea calității resurselor umane din educație și mecanismelor de finanțare și bună guvernanță. Însă, zi de zi, majoritatea timpului meu, jobul în care pun energie și care mă ajută „să îmi plătesc facturile” este în Asociația C4C.
Organizațiile fondatoare sunt reprezentante de oameni, voci importante, recunoscute în lumea educației și a sectorului ong din România. Nevoia noastră a fost de a avea o structură de tip umbrelă, care să adune energii mai mari decât cele separate, ale noastre. Toți eram „pe teren” de mai mult de zece ani și am înțeles că e nevoie să fim la masa la care se iau decizii. Din 2015 până acum am traversat perioade în care am fost invitați la masă (la consultări). Acum devine greu să fim măcar în încăpere… Nu suntem afiliați politic și încercăm să fim clari în acest mesaj – este valoros pentru noi și pentru copii, profesori, să nu fim partizani.
- Ați scris în articolul „O familie numeroasă”, pe site-ul dvs. danielavisoianu,ro, despre cea mai grea alegere a unei femei – cariera sau familia? Cum ați reușit să gestionați această provocare extraordinară? După ce fel de înțelepciune v-ați ghidat în acest context?
Este greu în continuare. Am un discurs care dezvăluie parte din suferința devenirii ca mamă. Nu am fost înțeleaptă. Am învățat totul parcă de la zero. Să fiu veselă, să mă joc, să stau cu încredere în relația cu soțul meu. Nicio femeie nu se naște cu știința de a deveni mamă. Cred, sincer, că unora nu li se potrivește și spun aceasta cu onestitate. Sunt femei care se definesc prin profesie, sunt excepționale în ceea ce fac. Mi-e drag de ele și sper ca fiecare fată să aibă șansa să știe dinainte cine este și ce i se potrivește, pentru a nu ajunge în situația în care are un copil și este nefericită.
Am învățat, pe parcurs, să mă bucur și să fiu recunoscătoare copiilor mei că m-au ales să le fiu învățăcel. La întrebarea „De ce am trei copii?”, am două variante de răspuns: a) pentru că am foarte mult de învățat sau b) pentru că am o capacitate remarcabilă de a învăța…
Pentru comunitatea happymoms, la care mă uit cu drag și speranță, gândul cu care aș vrea să rămână cei care citesc este: iubirea se învață. Este disciplina la care putem rămâne corigenți sau putem fi premianți în aceeași fiecare zi. Și folosesc cuvântul disciplină intenționat – pentru că înțelegerea mea este că înseamnă o rutină de învățare zilnică, a ta de către tine, a ta de către cei din jurul tău.
- Ce înseamnă în viziunea dvs. a fi un adult asumat? Cum învățăm tinerii acest aspect delicat?
Un adult asumat este un adult care își asumă consecințele faptelor sale. Am puține de adăugat pentru că sunt puține de negociat atunci când vine vorba despre asumare. Îți asumi sau nu. Îți asumi să ai un copil într-o relație instabilă. Tu, ca mamă. Îți asumi trădarea încrederii celuilalt. Știi să recunoști că ai greșit. Nu-ți ascunzi emoțiile, faptele de celălalt. Nu îți ascunzi emoțiile de tine – știi că ești furios, când ești furios, nu crezi că ești trist, de pildă. Recunoști că este despre tine, nu dai vina pe alții. Și tot așa. În fiecare zi, oricât de grea ar fi ziua și de comod să transferi responsabilitatea faptelor tale.
Primul pas să fii asumat? Să fii prezent. În viața ta, în relațiile pe care le ai, în viața copiilor tăi, a părinților tăi. Dacă ești prezent este imposibil să nu vezi ceea ce se întâmplă, ceea ce contează.
Tinerii nu fac ceea ce li se spune să facă. Ei fac ceea ce văd la adulții din jur, la colegii de generație. De aceea la Coaliție îi încurajăm pe cei din Consiliile Elevilor „să ceară profesorilor să practice valorile pe care le predică”. Nimeni nu îi poate obliga pe părinți să își crească într-un anume fel copiii. De aceea adulții cu care se întâlnesc în grădinițe, școli și licee sunt importanți. Pentru că pot fi singurele modele de practicare a asumării, a valorilor importante pentru viața lor de adult.
Când un tânăr întreabă: “Pot să rămân mai târziu în oraș?”, încercarea lui este de a împărți responsabilitatea: “Dar tu mi-ai confirmat că pot sta mai târziu”. El este pregătit să își asume atunci când, natural, spune: “Plec în oraș, am telefonul la mine, îmi propun să ajung la ora 11.00. Dacă întârzii, sun să anunț până în 22.00. Am chei la mine.”
Sigur, din nou este despre practica de zi cu zi și disciplină. Și despre competențe ca autonomia, cea care poate fi ratată, încă din clasa I, atunci când copilul spune întâia dată: ”Mama, avem teme la matematică”.
- Cine sunt Căutătoarele de Emoție care Contează în lumea de azi? Cum ați descrie aceste femei? Unde le găsim și mai ales… cum devenim și noi astfel?
Vă invit să cercetați și să citiți parabola „elefantului și călărețului”, o reprezentare despre raționalul și emoționalul din fiecare dintre noi. Toți suntem emoție. Adulți fiind vom fi învățat să ne stăpânim emoțiile, dar ele sunt în noi și ne influențează viața și alegerile. Adolescenții, de pildă, sunt doar emoție, ei percep lumea și comunica despre ei prin emoții pentru că cortexul lor continuă să crească până spre 24 de ani.
O dezvăluitoare de emoție este acea femeie care știe să se arate, așa cum este. Care se iubește la fel de mult și în ziua în care părul îi stă aiurea și manichiura nu este făcută. Și care are cuvintele la ea… O recunoaștem ușor, este cea care spune, cu blândețe: “ceea ce îmi reproșezi nu este despre mine”, ”înțeleg perspectiva ta, îmi dau seama că este important pentru tine, sunt deschisă să discutăm despre ceea ce te afectează”, ”îmi lipsește atingerea ta, însă relația noastră este într-un moment care mie îmi aduce durere”. Am dat aceste exemple din registrul mai grav, pentru că simt că sunt lucrurile mai greu de spus.
Însă practica care ne ajută să devenim puternice în recunoașterea și asumarea emoțiilor noastre (tot despre asumare!), cred că este cea a recunoașterii și recunoștinței. Ajungem să fim bine cu noi dacă, prezente în relațiile din jurul nostru spunem fiicei noastre: ”îți mulțumesc că m-ai ales să fiu mama ta”. Sau îi spunem mamei că o iubim și că îi suntem recunoscătoare pentru modul în care ne-a însoțit. Partenerului nostru i “se cuvine” și lui recunoașterea eforturilor de a fi prezent în relație. Iar prietena noastră cea mai bună, la fel ca fiecare femeie din jurul nostru are nevoie să fie văzută: ”mi-a plăcut atenția cu care ai pregătit-o pe fetița ta pentru serbare”. Oricât de puternice suntem, fiecare dintre noi avem nevoie să fim văzute. Și special pentru comunitatea voastră, femeile au nevoie să practice mai multă solidaritate, colaborare între ele.
- Care ar fi cea mai frumoasă zi din viața dvs? Vă provocăm să alegeți numai una!
Cred că este ziua în care l-am cunoscut pe soțul meu. Sunt 25 de ani din prima zi. Deși este greu de crezut, eu am știut de la început că va fi tatăl copiilor mei. Iubirea a venit și… revenit, sub forme diferite, mai târziu.
- Dacă ar fi să găsiți 3 lucruri de care Femeile au nevoie pentru a fi Lumină, care fi acestea?
Să se cunoască bine de tot (fizic, mintal și emoțional), cât mai de tânără.
Să știe să iubească și să știe să se lase iubite.
- Ce înseamnă pentru dvs. Normalitatea?
Cu mintea mea dea acum, normalitatea înseamnă să am șansa să trăiesc într-o țară prietenoasă cu femeile și familiile. În care există politici de înțelegere și sprijin pentru alegerea de a deveni mamă. Mă doare destul de mult cât de greu mi-a fost cu trei copii, având, desigur, “șanse egale” cu o femeie sau o familie care nu are copii. Totdeauna am știut că trebuie să muncesc mai mult, pentru a compensa ceea ce nu am la îndemână – servicii publice de calitate pentru copii și familiile lor. Și, slava Domnului, eu am fost norocoasă că am putut și am avut ce munci…
- Dacă ar fi să faceți o singură magie pentru a schimba lumea, care ar fi aceasta?
Aș vrea să existe un aparat care să măsoare creșterea cortexului și, undeva aproape de etapa finală, 23/24 de ani, mi-aș dori să avem o zi, în stare fizică perfecta, odihniți, într-un mediu de relaxare totală, în care să avem mintea de la optzeci de ani.
Sunt fascinată de modul în care cresc oamenii, de cum începem să vrem mai puțin. Mă uit la cei tineri, câtă energie pun în ultimul model de ceas sau poșetă. Înțeleg că e important pentru ei, înțeleg că sunt indicatori de status. Și mi-e dragă această zbatere a lor pentru găsirea destinației perfecte pentru vacanță. Însă, pentru toți, vine o zi în care atunci când plecăm după pâine, nu umplem coșurile și nici nu ne luăm o pereche nouă de pantofi. Ne întoarcem acasă cu o pâine mică, doar pentru noi și, dacă suntem norocoși și pentru partenerul nostru de viață.
Oh, da, cândva, în curtea noastră am avut, cu împrumut, în grijă niște copii. Care acum știu să fie împliniți și fericiți, la casele lor, în viața lor.
Interviu realizat de către Andra Dan, copywriter voluntar Happy Moms
