Dora Mache, Ioana Grigore și atelierele online

În plină pandemie, Dora și Ioana, au lansat ateliereonline.ro , o platformă de tip marketplace care oferă o selecție de ateliere online, live și interactive, pentru copiii creativi între 5 și 18 ani.

Cum a apărut ideea atelierelor online?

Ioana: Ideea a apărut la începutul pandemiei, în primul lockdown, când ne întrebam amândouă ce fac oare părinții cu copiii acasă. Noi aveam o poziție oarecum privilegiată, fiind în concediul de creștere copil, ne permiteam să stăm acasă cu copiii și să facem multe activități cu ei. Însă cunoaștem familii cu copii mai mari care, datorită izolării, erau nevoiți să renunțe la activitățile pe care le făceau în mod normal, de tipul: actorie, pictură, pian, etc. Noi ne-am propus atunci să aducem astfel de activități înapoi copiilor.

WhatsApp Image 2021 09 06 at 07.45.09

Cu ce sunt diferite acestea față de alte ateliere online?

Dora: Aș vrea să am un răspuns coerent aici, însă anul trecut când am lansat noi atelierele online, nu existau alte ateliere online pe piață. Toată lumea făcea activitățile offline. De altfel, o mare parte dintre primii noștri facilitatori erau oameni care făceau activități în offline și doreau să îi ajute cineva să ajungă în online. Și, cum noi aveam experiență în business-uri online, a fost avantajos pentru ei să lucreze cu noi. Nici acum nu există încă pe piață o platforma care să ofere ce oferim noi: o gama variată și completă de activități pentru copiii între 5 și 18 ani. Acum avem peste 60 ateliere și adăugăm unele noi în fiecare lună.

Practic nu mai e nevoie să cauți pe Google sau pe grupurile de Facebook sau printre prieteni, locuri și profesori pentru copilul tău, căci le găsești pe toate la noi. 🙂

Care este cel mai interesant atelier? Dar cel mai solicitat?

Ioana: E greu să spun care e cel mai interesant atelier pentru că o parte dintre activități sunt create chiar de noi și “vândute” facilitatorilor care le livrează. Sinceră să fiu, aceste activități sunt cele pe care eu nu le-am putut face când eram mică sau cele pe care mi le doresc pentru copiii mei (fiu-meu e cel mai bun furnizor de idei de ateliere :))). Deci aș fi subiectivă. Nu aș știi ce să aleg. Însă cele mai solicitate sunt atelierele de dezvoltare personală, în special de inteligență emoțională.

Care crezi că va fi viitorul educației online?

Dora: Mă bucur că mi-ai adresat această întrebare 🙂

Până acum un an nu îi dădeam foarte multe șanse, sinceră să fiu. Dar mă bucur că pandemia a adus o accelerare a adopției online-ului în viață tuturor.

Știu că poate părea ciudat ceea ce spun, însă părinții ar trebui să înțeleagă că online-ul este parte din viață copiilor noștri, fie că ne place sau nu. Cred că avem nevoie de o schimbare de perspectivă: să facem astfel încât online-ul să nu mai fie degeaba, ci folositor, constructiv, să ne ajute să accelerăm procesul de învățare și dezvoltare al copiilor.

Noi nu ne-am propus să convingem părinții să-și lase copiii în online, ci ne-am propus să îi convingem să înlocuiască timpul petrecut pe Youtube, Netflix sau în diverse jocuri online, cu activități care să le fie de folos. Și mă bucur că am reușit să facem asta: în primăvară am avut o fetiță care, după ce a urmat atelierele de pian la noi, a câștigat un concurs de pian adecvat vârstei ei.

Mai mult, acum 1 an am început să livrăm ateliere online și către copiii din școlile de stat. Dacă am reușit să facem asta, cred că primul pas spre o educație adaptată viitorului a fost deja făcut.

Unde vezi atelierele online peste 10 ani?

Ioana: Mediul antreprenorial românesc nu este unul prietenos, așa că încerc sa imi păstrez optimismul și să spun ca peste 10 ani ar trebui sa livrăm ateliere online în peste 5 tari și să ajungem un Amazon al atelierelor online pentru copii, dar și pentru adulți.

Dacă ar fi să prezinți antreprenoarelor la început de drum, din experiența ta, 3 beneficii și 3 provocări, care ar fi acestea?

Ioana: Că și beneficii cred că ar fi: satisfacția lucrului făcut cu mâna și cu mintea ta, accelerarea procesului de învățare (am învățat în 1 an de business cât nu am învățat în 10 ani de experiență profesională) și sentimentul ăla fain cum că poate construiești un business pe care să-l lași copiilor tăi moștenire 🙂

Că și provocări cred că ar fi: nesiguranță zilei de mâine din toate punctele de vedere, faptul că trebuie să ții mereu pasul cu piața și cu noile trenduri, sentimentul că niciodată nu e suficient ceea ce faci (că trebuie mai mult, că e nevoie de mai mult, că trebuie să poți mai mult, etc).

Un business este o responsabilitate și pune o presiune pe tine, presiune care e cu ține mereu. Iar responsabilitatea nu mai este doar legată de cât de bine îți faci jobul și câți bani câștigi lunar, ci mai degrabă e o responsabilitate legată de ceea ce livrezi, de ceea ce oferi clienților, de cum poți contribui la schimbare.

Echipa Happy Moms

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Postări recente

Gabriela Brașoveanu – Din iubire pentru oameni

Cine este Gabi?  Inevitabil, cel mai ușor îmi vine să spun cine nu sunt. Dar voi spune cine sunt în …

Citește mai mult

Mădălina Popescu Duport – Iubesc oamenii și-mi iubesc muuult viața

Cine este Mădălina și care este povestea ta? În primul rând, mă bucur mult să ne cunoaștem, și sunt onorată că …

Citește mai mult

Romina Pescaru și pasiunea ei pentru oameni

Romina este din Cluj, iar pasiunea ei pentru binele oamenilor a ajuns și la noi. Azi v-o prezentăm, cu drag, …

Citește mai mult
Shopping Cart
Scroll to Top