De Ce Familylab ?
https://happymoms.ro/wp-content/uploads/2017/09/De-Ce-Familylab.jpg
Sunt mamă de aproape 3 ani și sunt copil de 33. Am avut o copilărie clasică perioadei din care provin. Am avut tot ce mi-am dorit, mai puțin iubire exprimată și necondiționată, încrederea și aprecierea celorlalți, dreptul la exprimare și liberă alegere. Într-un cuvânt nu am avut nimic din ceea ce mi-ar fi fost necesar pentru a avea un curs lin și ușor in viață. Pentru asta le mulțumesc alor mei părinți.
Când am devenit mamă mi-a fost greu și ușor în același timp. Mi-a fost ușor pentru că știam cum să nu îmi cresc copilul dar nu prea știam cu ce să umplu locul gol lăsat de AȘA NU. Am început prin a-mi ascultă instinctul, iar instinctul meu spunea să nu îmi las copilul să plângă și să îl țîn în brațe dacă are nevoie de mine, să fiu relaxată și liniștită în preajma lui pentru că am tot ce îmi trebuie pentru a fi o mama bună. Această gândire m-a ținut departe de orice depresie postnatală și de toate sfaturile cerute și necerute ale tuturor persoanelor „binevoitoare” din viață mea de proaspătă mămică. Am reușit în felul acesta să știu că am tot ce îmi trebuie pentru a fi o mama bună.
Când avea Andrei vreo 3 luni am intrat în contact prin intermediul unei prietene din Târgul Mureș cu grupul de pe Facebook Jesper Juul’s Familylab Ro – Părinți clari – Copii puternici unde Raluca Jacono, consilier și psihoterapeut Familylab, oferea părinților consiliere, apropiere și încredere. Am citit, am citit și am tot citit. Am absorbit tot și am înțeles că asta era ceea ce căutăm, că asta îmi trebuia, că asta îmi lipsea. Acum știam ce să nu fac, dar mai ales ce să fac.
Ce înseamnă Familylab pentru mine ?
În linii mari este foarte simplu și foarte natural. Sunt câteva principii pe care dacă le internalizezi comunicarea ta cu copilul și nu numai devine mult, mult mai ușoară. Vorbim de autenticitate, echidemnitate, autoresponsabilitate și integritate.
Definiții din cărți sau dicționar pentru fiecare dintre ele este relativ simplu de găsit. Dar cea mai bună definiție este cea pe care ne-o dăm noi înșine și pe care alegem să o folosim.
Pentru mine autenticitate în relația cu copilul meu înseamnă să îi permit și să îmi permit să mă vadă așa cum sunt. Să îi permit și să îmi permit să fie așa cum vrea și poate fi în orice moment al existenței lui. Să fiu sinceră cu mine și cu el, să mă vadă trântind ceva de nervi sau plângând. Iar la întrebarea: Mami, de ce trânteșți sau de ce plângi să primească un răspuns real ”pentru că m-am enervat și nu știu să îmi gestionez altfel nervii și mă simt neputincioasă”, „pentru că sunt supărată că s-a întâmplat nu știu ce și simt nevoia să mă descarc” pentru că este uman să ai sentimente, emoții și trăiri și este normal că ceilalți să vadă asta. Nu eșți mai slab dacă plângi, nu ești span> cu nimic mai prejos dacă te enervezi. Poți fi o mamă bună, umană, autentică încrezătoare,luată în serios… toate în același timp chiar dacă din când în când îți ieși din fire sau suferi.
Echidemnitatea în limba mea se traduce foarte simplu. Vorbește și poartă–te cu copilul tău așa cum te-ai purta cu un prieten. Presupun că nu îți loveșți prietenii, că nu îi ameninți și nu îi pedepseșți, că nu te strâmbi stupid la ei când se lovesc, că nu le spui nu e voie să facă una sau alta, că îi iei în serios când sunt triști sau supărați, că nu îi descurajezi în permanență în speranța că vor deveni mai buni, că nu stai cu „gură pe ei” la orice mișcare. La fel te porți și cu copilul. E foarte simplu.
Autoresponsabilitatea presupune faptul că tu ești singurul responsabil pentru ceea ce simți și trăieșți, că nimeni altcineva nu este vinovat de ceea ce ti se întâmplă. Asta presupune că nu e copilul de vină că tu te–ai enervat, că nu te-ai supărat pe copil ci pur și simplu ești supărat.
În mintea mea autoresponsabilitatea se leagă de limbajul personal; limbajul care spune că „nu îmi place când faci X”, „vreau să te opreșți”, „mă simt prost când țipi în restaurant; nu e responsabilitatea ta să mă simt bine, dar aș vrea să te oprești, pot avea asta de la tine ?”. Iar limbajul personal nu se potrivește cu chestiuni de genul: Nu e voie ! E Rușine ! Așa e frumos ! Așa trebuie. Prin urmare noi nu le folosim și le înlocuim foarte frumos cu „Nu vreau să faci cutare lucru”, Sau „Vreau să faci …. pentru că…., poți să faci ceea ce îți cer ?” Iar în momentul în care pui o întrebare, îți asumi răspunsul, adică ești suficient de matur încât să accepți și un NU.
Integritatea se referă din punctul meu de vedere de limitele personale. Limitele pe care le avem fiecare dintre noi, modul în care ni le exprimăm și modul în care le cerem celorlalți să ni le respecte. Să poți să îți aperi integritatea fără a-l răni pe celălalt este destul de greu dacă nu ești învățat să fii luat în seama. Nu vreau să fac asta pentru că nu se potrivește cu ceea ce îmi doresc eu, nu că să fac ceva cu ține: să te educ, să fii în rând cu lumea, să placă altcuiva.
Poți să spui „nu mă lovi” din cel puțîn 2 motive: unul că mă doare (este limita ta de suportabilitate) și doi pentru că nu e frumos, nu se face așa, ți se va urcă în cap (este ceva extern care nu are nimic de a face cu ține ci doar cu copilul, pe el îl îngrădește).
sursă: http://ancatiurean.wix.com/psiholog#!articole/c1hft
NU vreau să se înțeleagă greșit faptul că în momentul în care folosim principiile Familylab copilul va deveni un mic roboțel care va face tot ce i se cere și se va comportă exemplar. Nu! Și nu vreau să va faceți astfel de așteptări! Dar, vreau să știți că în felul acesta calea spre dialog va fi mereu deschisă cu copilul vostru și acesta va ști și el la rândul lui să accepte un NU din partea voastră, să aibă încredere în el, să se ia pe sine în serios și să nu depinde de iubirea din jur pentru a se iubi pe sine.
Că încheiere aș spune 3 lucruri care îmi călăuzesc relația mea cu Andrei și de care ar trebui să țină cont orice părinte:
1. De calitatea relației dintre copil și părinte responsabil 100% este părintele.
2. Copii au instinctul de a coopera și a le face pe plac părinților și vor face asta cu riscul de a renunta la ei înșiși. Și nu este corect să le cereți asta.
3. Copii sunt frumoși și buni.
Aceste lucruri ar trebuie să îi facă pe părinți să înțeleagă cu adevărat ce mare responsabilitate și onoare au primit să poată concepe și modela viață unui om. Respectul copilului se câștigă, nu este de la sine înțeles.
Articol scris de Anda Gheorghese