Cristina Vechiu

Cristina Vechiu

Cristina Vechiu – Inventivă și Dedicată

https://happymoms.ro/wp-content/uploads/2017/09/Cristina-Vechiu.jpg

Într-o zi am văzut o fotografie cu o împletitură realizată impecabil pe părul unei prietene. Curiozitatea mi-a dat ghes  aflu cine o realizase, aflând astfel despre ea și despre minunățiile cu care se mai ocupă. Ulterior, la vreun an distanță, am cunoscut-o personal și gândurile comune, admirația pentru frumos și hand-made, dar și dorința ei de a fi voluntar al Asociației Happy Moms, m-au îndemnat  îmi doresc  aflu mai multe despre Cristina Vechiu.

question Cristina Vechiu este…
Arhitect diplomat
question Cum ești  profesionist ?
Perfecționistămeticuloasăabordabilădeschisă la sugestii.
question Cum ești  mamă ?

Jucăușă (cum zice un cineva celebru legat de parenting), inventivădornică  evoluez.
question Când ai descoperit pasiunea pentru arhitectură ?
Pasiunea pt arhitectură am descoperit-o printr-a 11-a. Până atunci eram convinsă  nu-mi place latura asta a artei, mi se părea prea tehnică. Dar am realizat  așa sunt și eu, o combinație între creativ și logic.
question Dar pentru alte îndeletniciri hand-made ?
Printr-a 4-a am descoperit pasiunea pentru alte arte, mi place mult  desenez, iar învățătoarea a văzut  am și talent, așa  m-a sfătuit   mut la Arte. Zis și făcut. Am făcut acolo desen, picturăsculpturăgrafică. Recunosc  desenul și grafica mi-au plăcut cel mai mult. Deh, tot ce e mai tehnic.
Și pentru  nu prea aveam posibilități materiale am început prin liceu mi creez de toate: haine, papuci, accesorii, genți, am început   tund singură și pentru  ieșea bine,  tund și pe alții. Toate le făceam din lucruri vechi de la mama sau bunica.
Când primeam câte un compliment „vai ce frumoasă este asta” urma și răspunsu-l „eu l-am făcut„.
Aveam un prieten care cea glume, i-am spus la o petrecere  n-am scaun și mi-a zis -mi croșetez singură  eu fac de toate :))
poza3 poza4 poza5
question Care este cea mai mare realizare profesională. Dar cel mai deplin eșec ?

Cea mai mare realizare este faptul  am câștigat încrederea și respectul unor clienți care, nu doar  revin la mine, dar  recomandă și altora. Cel mai mare eșec este faptul  faptul  am pierdut clienți din cauza lipsei lucrărilor de referință.
question Care este cea mai mare realizare  mamă? Dar cel mai mare eșec ?

Momentele când îmi spun copiii  nu pot pleca dimineață fără pupicii și îmbrățișările de la ei, care mi dea energie pentru toată ziua. Cel mai mare eșecdezamăgirea din ochii lor când îmi pierd răbdarea cu ei sau nu am timp de joacă.
question Ce secret ar trebui  știe mamele pentru a excela atât  mama cât și  profesionist ?

În primul rând ar trebui  știe , indiferent de ce fac, familia e pe primul loc. Ca  reușeșți în calitate de mamă, dar și de profesionist trebuie  realizezi  nu poți atinge perfecțiunea nu va există niciodată un moment în care -ti iasă toate perfect. Dacă pornești știind asteaîți va fi mai ușor  echilibrezi balanța. Pe lângă astaai nevoie de multă răbdaredeschidere către informație și flexibilitate (indiferent  ești mamă sau femeie de carieră). Și recunosc   ajută mult și susținerea din partea unui soț devotat.
question Ce planuri de viitor ai ?

 petrec cât de mult timp pot cu familia și  dezvolt o relație solidă cu copiii,   înțeleagă  se pot baza pe mine oricând, iar profesional,  devin o prezență mai vizibilă și evident am doar clienți mulțumițiȘi nu în ultimul rând plănuiesc  am mai mult timp și pentru mine.
question Ce sfat le-ai da mamelor care doresc  demareze o afacere ?
Dacă vor  înceapă o afacere,  pornească cu încredere nu plece urechea la toate descurajarile,  ia orice „e imposibil”  pe o provocare de a demonstra contrariul și  nu uite  se mai bucure și de viață pe tot parcursul asta birocratic istovitor.
question cuvinte care caracterizează afacerea ta.
Funcționalitate, originalitate, perseverențătransparențădedicație.
Cristina Vechiu este mămică a doi copii, este owner CVQ Design și este ambițioasăinventivăflexibilăsincerădedicatăașa cum ea însăși ne-a declarat.
Interviu realizat de echipa Happy Moms.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Postări recente

Gabriela Brașoveanu – Din iubire pentru oameni

Cine este Gabi?  Inevitabil, cel mai ușor îmi vine să spun cine nu sunt. Dar voi spune cine sunt în …

Citește mai mult

Mădălina Popescu Duport – Iubesc oamenii și-mi iubesc muuult viața

Cine este Mădălina și care este povestea ta? În primul rând, mă bucur mult să ne cunoaștem, și sunt onorată că …

Citește mai mult

Dora Mache, Ioana Grigore și atelierele online

În plină pandemie, Dora și Ioana, au lansat ateliereonline.ro , o platformă de tip marketplace care oferă o selecție de ateliere online, …

Citește mai mult
Shopping Cart
Scroll to Top