Cristina Peleș – pasiune pentru frumusețe

  1. Cine este Cristina Peleș?

În primul rând sunt mamă, soție și antreprenor de peste 20 de ani. Copiii mei – o fetiță de 11 ani și un băiețel de 7 ani – sunt motivația mea zilnică în tot ceea ce fac, mă determină să fac totul mai bine, să fiu un exemplu pentru ei, dar și pentru cei din jurul meu. Sunt genul de om care simte nevoia permanentă să studieze, să învețe ceva nou, să fie mereu în acțiune și căreia nu îi plac lucrurile începute și neterminate. Aș adăuga faptul că sunt o persoana creativă care stimulează oamenii din jur, îi forțează să acționeze, să facă schimbări pentru a fi mai buni și a avea rezultate.
După o facultate de drept și una de management, am hotărât să urmez și o școală postliceală sanitară de asistent, care să mă ajute în domeniul medical dar și în cel de beauty. Pentru dezvoltarea mea personală, am urmat foarte multe cursuri: de la contabilitate, resurse umane, formator, cosmetician, inspector SSM, cursuri și specializări care m-au ajutat în carieră, mi-au deschis viziunea și mi-au oferit șansa de a fi mai bună și a face lucrurile diferit.
În plan profesional, am înființat, împreună cu soțul meu, firma Brokmed SRL care, de 13 ani, se ocupă cu import și distribuție de echipamente medicale, dotarea cabinetelor medicale, clinicilor și spitalelor. Un domeniu în care permanent este ceva nou de învățat și de studiat.

În iunie 2020, în plină pandemie am reușit să deschid în Brașov Centrul de Estetică facială și Remodelare corporală  EXIA Beauty Center, pe care l-am creat dintr-o pasiune a mea dar și pentru a oferi ceva diferit, personalizat, cu o ambianță unică, cu echipamente și tehnologii moderne, axate pe estetică medicală și cu personal specializat.

  1. De unde si când a pornit pasiunea pentru sănătatea tenului?

Pasiunea pentru sănătatea tenului cred ca zăcea în mine de ani buni. Când am început să am contact cu domeniul medical în urmă cu 13 ani, am început să privesc cu alți ochi partea de beauty. Am început să studiez mai mult și să particip la diverse conferințe medicale pe teme de antiaging, să privesc și din punct de vedere medical acest domeniu, să studiez echipamentele noi apărute pe piață în domeniul beauty și să testez diverse tehnologii pentru a vedea efectele și rezultatele în utilizarea lor.
Mi-am dat seama că această meserie poate fi făcută și altfel. Cosmetica clasică nu mă mai mulțumea și așa am luat decizia de acționa și a reinventa această meserie. M-am gândit la mine, la ce aș dori eu să găsesc într-un cabinet de cosmetică și, privind lucrurile din perspectiva clientei care merge la un centru de estetică și dorește să își rezolve problema mai rapid, cu rezultate vizibile, dar cu un program personalizat, am demarat Exia.
Am văzut de asemenea că nu există educație în acest domeniu, că încă problematica îngrijirii, a soluțiilor la problemele feminine pentru a avea un ten sănătos, sunt destul de puțin cunoscute. De aceea, clientele mele, beneficiază și de consiliere în aceast sens.

  1. Cum împaci viața de familie cu cea profesională?
    Nu este ușor când ai familie ;i doi copii mici care încă au nevoie să petreacă timp cu mămica lor. Pot spune ca nu îmi este prea ușor. Ceea ce mă ajută este susținerea și sprijinul soțului meu, care este un partener și un tată minunat, care mă înțelege și respectă ceea ce fac. Si desigur, mă ajută și faptul că fac totul cu pasiune, așa că lucrurile devin mai simple.

cristina
Când sunt în cabinet și lucrez cu clientele, mă încarc cu energie pozitivă, pe care o duc cu mine acasă, iar restul e poveste. Important este ca ceea ce faci profesional să te încarce pozitiv, pentru că acest lucru se vede personal și se răsfrânge inclusiv asupra familiei.

  1. Daca ar fi să o iei de la capăt, ce ai schimba?

Dacă ar fi sa o iau de la capăt, cu siguranță as face altfel lucrurile. Probabil mai organizat. M-aș ocupa și mai mult de perfecționare, de și mai multe cursuri. Poate aș lucra cu un mentor sau un coach.  Eu fiind perfecționistă si vizionară, văd din afară sistemul complet foarte bine conturat și organizat, dar asta după ce am studiat problema și pot fi sigură că așa ar trebui sa se întâmple lucrurile. Mereu îmi spun că ar trebui să îmbunătățesc ceva la mine și de aceea sunt într-o continuă dezvoltare personală. Mi-am dat seama că fără această dezvoltare, aș stagna și sistemul pe care l-am creat nu ar mai funcționa eficient.

  1. Care e cel mai mare succes personal? Dar profesional?

Cel mai mare succes personal este o stare de spirit specială pe care o am atunci când simt că pot face ceva pentru ceilalți si rezultatul se traduce prin bucuria lor. Cel mai mare succes profesional înseamnă pentru mine faptul că am reușit să mențin timp 13 ani o companie profitabilă an de an și sa construiesc o echipă stabilă în acea companie.
Mă bucură faptul și că am reușit să fac ceva ce îmi place, ce mă pasionează și asta mă face să trec mult mai ușor peste provocările care sunt inerente. Personalul cu profesionalul se împletesc cumva și cred că asta este cel mai mare succes!

  1. Care are fi top 3 sfaturi pentru antreprenoarele care ne urmaresc și care sunt la început de drum?

Când ești la început de drum și vrei să pornești o afacere, primul sfat din partea mea ar fi să studiezi bine domeniul. Trebuie să cunoști absolut toate detaliile, să iți poți imagina clar tot ce se va întâmpla acolo, cum se va întâmpla, de la cel mai mărunt lucru până la cel mai important!
Al doilea sfat este să pui totul pe hârtie, să faci efectiv un plan de afaceri, pe care să îl analizezi și să determini care sunt punctele tari și punctele slabe, ce buget ai nevoie, cum obții investiția inițială, dacă nu ai resurse proprii. Nu începe niciodată un business daca nu ești pregătită să riști, să pierzi acei bani și să-i acorzi tot timpul tău!
Al treilea sfat, este să nu te oprești din a studia, nici tu, dar nici oamenii tăi, deoarece în timp, dacă vrei să crești afacerea, ai nevoie să știi cum să schimbi lucrurile și cum să treci la nivelul următor. Iar acest lucru nu se poate decât dacă înveți permanent, dacă dezvoltarea este o constantă pentru tine și echipa ta.
Echipa Happy Moms

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Postări recente

Gabriela Brașoveanu – Din iubire pentru oameni

Cine este Gabi?  Inevitabil, cel mai ușor îmi vine să spun cine nu sunt. Dar voi spune cine sunt în …

Citește mai mult

Mădălina Popescu Duport – Iubesc oamenii și-mi iubesc muuult viața

Cine este Mădălina și care este povestea ta? În primul rând, mă bucur mult să ne cunoaștem, și sunt onorată că …

Citește mai mult

Dora Mache, Ioana Grigore și atelierele online

În plină pandemie, Dora și Ioana, au lansat ateliereonline.ro , o platformă de tip marketplace care oferă o selecție de ateliere online, …

Citește mai mult
Shopping Cart
Scroll to Top