Cămara Bunicii

Prima oară, am intrat timidă și am pășit cu grijă. Pe rafturi stăteau frumos aranjate multe borcane cu gemuri, dulcețuri, murături, zarzavaturi. De grinzi erau agățate legături de ceapă, usturoi și ardei iuți. În coșuri erau morcovi, boabe de fasole, nuci și alune…
Erau mirosuri amestecate de dulce și acrișor și mă pierdeam ușor în amalgamul de culori și miresme.
Borcanele aveau etichete iar eu, mică fiind, buchiseam: Ci-re-șe, pru-ne, gu-tui, vi-și-ne… Tanti Sica mă striga:
– Ce faci, Dănuța, nu vii cu borcanul de dulceață?
Eu o alegeam mereu pe cea de cireșe amare. Era preferata mea. De când a murit ea, n-am mai mâncat dulceață de cireșe amare.
Îmi punea dulceața într-o farfurioară de cristal așezată pe o tăviță argintată. De pe tăviță nu lipsea paharul de apă pe care îl beam cu nesaț ca să sting dulcele ce îmi invadase papilele gustative. Mă simțeam ca o mică prințesă și mă bucuram de acest răsfăț până veneau părinții mei de la serviciu și mă luau acasă.
Mă gândeam că așa ar fi trebuit să arate cămara bunicii. Un loc cu multe delicii din care te puteai înfrupta pe furiș, un loc de unde erau gonite pisicile ca să nu facă pagube. Un loc cu ingrediente magice care aduc mâncărurilor savoare în modul cel mai natural. Un loc de celebrare a roadelor pământului.
Farmecul acestor cămări s-a pierdut… Cămările din apartamentele în care locuim au fost dezafectate din rațiuni de spațiu. Hipermarketurile abundă de borcane frumos etichetate dar cu un conținut lipsit de dragostea gospodinelor iar arta de a-ti servi musafirii cu dulcețuri a căzut in desuetudine….
Când merg la piață și văd fructe și legume înșirate în coșuri mi-aduc aminte de cămara care mi-a bucurat copilăria. Mi-e dor de tanti Sica, de dulceața ei de cireșe amare, de poveștile ce însoțeau tava argintată…
Articol scris de Dana Anghelescu