Business Kid în culise (partea I) – Interviuri cu Daniela Irimia și Oana Vaideanu

Business Kid este un program de educație financiară pentru întreaga familie. Copiii învață  prin teatru, joc și joacă, dar și prin ateliere practice cum se câștigă banii, cum se cheltuie, cum se economisesc, cum și cui se pot dona, dar și ce înseamnă nevoi și dorințe și diferența dintre acestea. Părinții vor deprinde prin exerciții practice modul în care se împart veniturile într-o lună pe diverse categorii de cheltuieli și vor exersa împreună cu copiii aceste obiceiuri. Toate acestea prin intermediul unei cărți de povești, a unei piese de teatru și a unor ateliere susținute la clasă.
Descoperiți toate detaliile despre proiectul nostru Business Kid, dând click pe linkul următor:

Business Kid


Și pentru că perspectiva ne creează realitatea, astăzi avem un interviu la puterea a doua cu Daniela Irimia și Oana Văideanu, care sunt implicate în proiectul Business Kid din postură de voluntar, respectiv de coordonator.
Veți descoperi diverse fațete ale proiectului nostru, prin prisma experinței lor alături de copii și nu numai.
Printre rânduri, se citește entuziamsul cald și sufletul vesel al ambelor doamne de poveste…
Vă doresc să vă inspire!
daniela irimia
Interviu cu Daniela Irimia, din postura de voluntar în proiectul Business Kid
1. Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Poate fi o mică prezentare artistică sau pur realistă, cum îți place mai mult.
Sunt Daniela Irimia, o femeie independentă, fascinată de natura umană și potențialul de dezvoltare personală al fiecăruia dintre noi.
Sunt mamă, trainer, speaker, autor și înainte de toate, antreprenor. Cu peste 14 ani de experiență în business și lucru cu oamenii, am ales să îmi dedic ultimii ani dezvoltării personale – dezvoltarea mea, a copilului meu și apoi a celorlalți oameni cu care interacționez, de la prieteni, la oamenii din sala de curs.
2. Ce înseamnă pentru tine Voluntariatul, în ce fel te metamorfozează?
Pentru mine a fi voluntar este cam același lucru cu a fi antreprenor. Fac detonate, cu pasiune, cu obiective, cu dorința de a evolua și de a-i ajuta pe ceilalți. Fac parte dintr-o echipă grozavă, lucrez cu oameni care au aceleași valori  și mine, pun lucrurile în mișcare!
3.De ce ai acceptat provocarea de a te implica în proiectul Business Kids ca și voluntar? Ce a zis vocea din spate care te-a ghidat înspre a spune DA?
Personal susțin educația financiară de foarte mulți ani. De vreo 6 ani scriu și fac educație financiară prin intermediul site-ului gândește-pozitiv.ro. Implicarea în proiectul Business Kids a venit într-un mod natural, răspunzând nevoii mele de contribuție, însă mai ales, răspunzând nevoii din societatea românească, unde nivelul de educație financiară este foarte scăzut.
4. Care e partea ta preferată din zi, alături de copiii din proiect?
Eu doar strâng bani pentru proiect, nu lucrez efectiv cu copiii. Am lăsat partea aceasta în seama colegelor care au experiență în a lucra cu copiii.
5. Dacă ai fi luat parte la Business Kid atunci când erai mică, crezi că adultul de azi ar fi fost altfel față de cum este acum?
Nu cred. Am avut șansa de educație bună din punct de vedere financiar. În plus sunt autodidactă și am învățat încă de tânără o mulțime de lucruri despre bani și afaceri.
6. Care crezi că e cea mai mare greșeală a părinților în ceea ce privește educația financiară a copiilor?
Că le oferă totul pe tavă, că nu le explică lucruri elementare precum diferența dintre nevoi și dorințe, că nu sunt și înșiși niște modele în relația cu banii. Copii învață de la noi cum să câștige bani, cum să îi folosească cu sens și să îi gestioneze. Educația financiară a copiilor ar trebui să înceapă încă de pe la 2 ani. Am scris aici despre asta https://www.gandeste-pozitiv.ro/educatia-financiara-cand-ar-trebui-sa-inceapa/
7 Cât de diferită este Normalitatea copiilor din ziua de azi față de Normalitatea ta, de când erai copil?
Diferențele sunt normale, sunt naturale și binevenite. Eu nu cred în “normalitate”, nu îmi plac șabloanele și rețetele universal valabile. “Normalitatea” copilului meu poate fi extrem de diferită de normalitatea oricărui alt copil de vârsta lui, nu doar de copilăria mea.
8. Dacă ar fi să faci o singură magie pentru a schimba lumea, care ar fi aceasta?
Nu știu… Nu cred că aș schimba nimic, pentru că nu știu ce ar fi bine pentru ceilalți. Lumea este prea mare și diversă ca să poți mulțumi pe toată lumea. Așadar trăiesc în fiecare zi, făcând bine pentru mine și pentru cei pe care îi cunosc.
Interviu cu Oana Vaideanu, din postura de coordonator în proiectul Business Kid 22519272 10212587999033839 3639607236176510072 n
1. Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Poate fi o mică prezentare artistică sau pur realistă, cum îți place mai mult. Lasă în descriere și un link unde te putem găsi online, pentru a discuta despre proiectul Business Kid, pe care îl coordonezi în orașul tău.
Sunt o fire deschisă, caldă și prietenoasă, fericită să fiu înconjurată de persoane, în special de copii. Îmi place să ascult poveștile lor și să aflu cum și de ce au ales acea cale. Îmi place să învăț lucruri noi și le împărtășesc cu drag celor care mă întreabă. E fain să mă ai aproape dar și obositor, pentru că sunt tot timpul în mișcare. Inspir oamenii pe www.cursuripentruviata.ro
2. Care a fost primul gând atunci când ți s-a propus să coordonezi acest proiect? Ce a activat în tine, ca și stări, ca și motivație?
Să susțin antreprenoriatul. Îmi doresc pentru copii să aibă alternative, să știe că și ce pot alege. Și îmi doresc ca și cei ce aleg să se angajeze să aibă o atitudine și abilități antreprenoriale. Vreau să ieșim din sfera ”șeful zice și angajații execută”. Vreau să susțin o educație actuală pentru copii. Am vrut să spun ”modernă” însă cred că deja e depășit termenul. Educația financiară este o necesitate în viața profesională și personală. Așa cum e și educația sexuală sau educația cu privire la mediile sociale.
3. Lucrând în Business Kid, ai descoperit mai mult decât înainte Copilul tău interior? Cum a reacționat el la provocarea banilor? Cum ai fost ca și copil, legat de acest aspect?
Am încercat să îmi aduc aminte, dar nu prea reușesc. În familie am avut diferite perioade, unele în care aveam mai mulți bani și altele în care nu prea aveam. Mama a pus tot timpul accentul pe valorile morale, sărbătoream cu cântec, decorarea mesei, feluri mai speciale de mâncare, nu neapărat cu cadouri valoroase.
Nu am avut un buget pe care să îl gestionez singură. Tata glumea cu mine când îi ceream bani ”Un leu ți-ajunge” și eu mă simțeam prost. Cred că de aici a venit și reținerea mea în a negocia salariul cu șefii de sex masculin pe care i-am avut.
4. Care sunt reacțiile copiilor la început, în prima zi de proiect și cum vezi evoluția lor până la finalizarea acestuia? Unde și cum are loc Transformarea?
Transformarea are loc acasă. Părinții joacă un rol important la vârsta de 7-11 ani în educația copiilor. Împreună trebuie să găsească metode pentru a-și dezvolta abilitățile antreprenoriale. Și aici se pune întrebarea – cât de departe este adultul la acest capitol și dacă vrea să învețe împreună cu copilul?
5. De ce crezi că ei nu au această educație deja de acasă? Ce îi reține pe părinți să le-o dea?
Cred că am răspuns mai sus. Cred că părinții nu știu la rândul lor ce să facă la capitolul acesta.
6. Care sunt în opinia ta cele mai mari provocări ale acestui proiect?
Provocarea cea mai mare este pe de-o parte finanțarea proiectului, pentru că în București strângem bani din activitățile asociației. Pe de altă parte mai văd și găsirea școlilor doritoare să participe în proiect. Mule cadre didactice nu au nici o motivație pentru a se implica în activități extrașcolare, pentru ei înseamnă o bătaie de cap în plus.
7. Dacă ar fi să implementezi ceva nou în proiect, care ar fi acel lucru?
Aș schimba un pic perspectiva piesei de teatru. Aș introduce și un personaj ”băiat” ca să se identifice copiii mai bine și aș actualiza acțiunea mai aproape de realitatea copiilor, scăpând de anumite clișee tip ”tata e specialist și mama asistentă”.
8. Se văd de mici antreprenorii de mâine? Cum îi poți identifica prin intermediul Business Kid și ce se întâmplă cu cei care denotă un real talent pentru…business?
Cred că se văd, da. Cred că pot fi identificați prin observarea spiritului de inițiativă și cel practic, combinat cu înțelegerea banilor. Cred că cei ce denotă un real talent pentru antreprenoriat vor urma această cale fără să le stea nimic în cale.
9. Ce înseamnă pentru tine Normalitatea, din punct de vedere financiar în viața unui copil?
Să aibă la îndemână un buget limitat pe o anumită perioadă, care să nu fie suplimentat. Să discute clar pentru ce este bugetul copilului. Să rediscute dacă se schimbă condițiile.
10. Dacă ar fi să faci o singură magie pentru a schimba lumea, care ar fi aceasta?
Mi-ar place ca toată lumea să fie capabilă să spună ce gândește cu adevărat.

Interviuri coordonate de către Andra Dan, copywriter voluntar Happy Moms

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Postări recente

Gabriela Brașoveanu – Din iubire pentru oameni

Cine este Gabi?  Inevitabil, cel mai ușor îmi vine să spun cine nu sunt. Dar voi spune cine sunt în …

Citește mai mult

Mădălina Popescu Duport – Iubesc oamenii și-mi iubesc muuult viața

Cine este Mădălina și care este povestea ta? În primul rând, mă bucur mult să ne cunoaștem, și sunt onorată că …

Citește mai mult

Dora Mache, Ioana Grigore și atelierele online

În plină pandemie, Dora și Ioana, au lansat ateliereonline.ro , o platformă de tip marketplace care oferă o selecție de ateliere online, …

Citește mai mult
Shopping Cart
Scroll to Top