Antoneta Galeș

 Cine este omul Antoneta Galeș ?

Lao Tzu spune că „Un adevărat călător nu are planuri bine ticluite și nici vreo intenție de a ajunge la capătul drumului” și eu cred că în momentul în care știm foarte sigur și foarte clar cine suntem devenim inflexibili și nu mai lăsăm loc pentru surprize și pentru dezvoltare.
Una dintre cele mai bune întrebări pe care mi-o adresez din când în când este: ”cine te crezi?”. Și-mi răspund: nimeni, oricine, cineva. Capacitatea de a nu ne lua (prea tare) în serios ne poate ajuta și atunci când ne judecăm și analizăm prea tare, precum și atunci când ne grozăvim prea tare. Această moderație în a mă condamna când nu sunt mulțumită de rezultatele mele sau în a mă aprecia când reușesc ceva a venit în timp. Am avut mai degrabă tendința de a mă critica, de a considera că nu sunt suficient de bună, că orice din ceea ce făceam ar fi putut fi mai bine făcut, mai frumos, mai mult, chiar perfect. Mult, foarte mult timp mi-am spus: ”mare lucru!” în loc de: ”bravo!”.
 Care a fost parcursul carierei dumneavoastră ?
Toată viața am căutat să contribui cumva la binele oamenilor. Indiferent cât de modestă a fost contribuția mea, nu am fost intimidată de faptul că nu voi putea schimba lumea; m-am concentrat mereu pe ceea ce puteam face eu mai bine pentru a îmbunățăți lucrurile, oricât de puțin. Cred în oameni, cred că există frumusețe și bunătate în fiecare dintre noi, știu că talentul meu este de a le insufla celorlalți curajul de a deveni cea mai bună variantă a lor și că sensul meu este de a-i face mai capabili de a vedea fericirea din viața lor.
Când am vândut bilete de avion, le-am oferit oamenilor bucuria de a călători. Când am lucrat în recrutare pentru vapoare americane de croazieră (1995-1997), le-am oferit oamenilor posibilitatea de a-și lărgi orizontul. Când am activat ca junior consultant pentru Banca Mondială (1997-2000), m-am concentrat pe ceea ce se putea face pentru îmbunătățirea serviciilor de ocupare din România. Cât am fost angajată la Selgros (2000 – septembrie 2014) am oferit oamenilor șansa de a lucra la potențialul lor maxim și de a se dezvolta în permanență. Acum am pornit o companie care are ca menire creșterea capacității oamenilor de a fi mai fericiți. Consider că fericirea este o consecință și nu un scop. În cazul în care acționăm corespunzător, ne putem îmbunătăți gradul de fericire.
 
 Cum este ca profesionist Antoneta Galeș ?
Cei cu care lucrez sau am lucrat spun că sunt entuziastă, determinată, vizionară, orientată către soluții, capabilă să îi dezvolt și să îi motivez pe ceilalți. Tot ei ar spune că manifest uneori tendințe perfecționiste și că pot fi incomodă. Mi s-a reproșat cândva că sunt în măsură să îi fac pe ceilalți să se vadă așa cum sunt. De ce ar fi asta un defect al meu? Pentru că oamenii nu sunt întotdeauna confortabili cu ei înșiși și confruntarea cu sine poate fi dureroasă.
 Cine este mama Antoneta Galeș ?

O mamă foarte fericită. Cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată a fost aceea de a păstra copilul când am rămas însărcinată la 20 de ani, la foarte scurt timp după ce m-am măritat. Am crescut împreună și am avut noroc că m-am lăsat condusă în creșterea ei numai de intuiție și de bun-simț. Am o minune de copil, o tânără femeie extraordinară pe care o admir.
Cel mai important element în creșterea unui copil este respectul pe care i-l acorzi și cel pe care îl pretinzi. Respectul vine din fapte, din modul în care ne tratăm copiii. Cel mai frumos exemplu pe care îl pot da este de când Ada avea puțin peste trei ani și a vrut cercei. M-am împotrivit să i se pună cercei când s-a născut, mi se părea cumplit să dai găuri în urechea unui copilaș fără să îi poți explica ce se întâmplă, așa că am așteptat până când a cerut ea. Ne-am dus la bijuterie, îi spusesem că o să o ”împuște” cu un pistol în lobul urechii și că o s-o doară puțin. La primul cercel a țipat și a spus că nu îl mai vrea pe al doilea. I-am spus că e foarte bine și cu unul, o să și-l pună pe al doilea când va dori ea, doar că, înainte de a pleca, ar fi bine să se uite în oglindă și să decidă în cunoștință de cauză. S-a admirat și l-a cerut și pe al doilea. Nu a mai zis nici pâs. Am plecat acasă cu o fetiță veselă cu cercei.
În perioada când avea vreo 15-16 ani, am trecut și noi printr-o fază dificilă. Ea era la acea vârstă la care adolescentul este foarte vulnerabil. Mi-a luat vreo șase luni să mă recalibrez eu și să îmi dau seama ce se întâmplă cu ea cu adevărat și abia apoi să reacționez. Când am plecat la birou cu lacrimi în ochi de nervi într-o dimineață după ce avusesem o ”discuție” am realizat că cea înțeleaptă ar trebui să fiu eu. Și mi-am schimbat eu comportamentul.
Iubirea noastră se bazează pe respect și încredere.
 De ce avea ”Julieta un pistol” ? Și de când pasiunea pentru scris ?

Julieta din roman este o metaforă și nu un personaj și oricare dintre noi putem fi ca ea: puternică și sensibilă totodată. Și noi putem afirma ce ne dorim cu adevărat.
Am scris de când mă știu. Primul roman l-am început prin clasa a șasea – nu l-am terminat niciodată -, am scris și poezii, doar că mie îmi plac poveștile, așa că romanele mele nu fac altceva decât să înapoieze lumii povești. Aflu despre un caz și mă întreb apoi ”ce ar fi fost dacă?” .Și astfel se conturează în mintea mea intriga. Povestea devine atât de puternică, încât nu mai am altă scăpare decât să mă așez s-o scriu.
 Cum veți scrie viitorul ?
Pas cu pas. Fericirea este călătoria și nu destinația, așa că am de gând să savurez tot ceea ce se va întâmpla. Sunt la începutul unui nou drum și intenționez să fac din el o călătorie cât mai plăcută atât pentru mine, cât și pentru toți cei din jurul meu.
 Ce ar trebui să știe o mamă despre succes ?
Nimic. Cel mai bine ar fi să aibă o pasiune pe care să o transforme într-o misiune personală și să se bucure de tot ceea ce realizează.