Ana Estera. Pictură, Suflet, Zâmbet, Aripi.
https://happymoms.ro/wp-content/uploads/2017/09/Ana-Estera-300×300.jpg
Soarele murmura crampeie nedumirite de cer senin, verdele susura primăvară, cireșul cânta armona unui nou răsărit, iar pădurea dansa cu frunze arcuite de dimineață devreme. Asta am simțit când am văzut prima oară ce pictează Ana. Așa cum de departe primești vești de la un prieten vechi și bucuria inundă zâmbetul, așa am descoperit-o, caldă, senină, cu inima deschisă și sufletul îmbobocit.
A fost împletire de gânduri și îngemănare de aspirații aproape instantanee. Și am chemat-o să ni se destăinuie, să simțim mireasma de culoare ce îi inundă picturile. Cu mândrie aproape mi-a martutist că Estera nu îi aparține, ci doar l-a păstrat de când a citit cartea “Purimul-Sărbătoarea Esterei”, în care personajul principal este Estera, soția împăratului, evreică de origine. Ea își însușește un nume persan și reușește să își salveze poporul de genocidul plănuit de vizirul Haman. Că și personajul principal al cărții, este luptătoare și ambițioasă, dar și blanda și muzical de artistică în culori. Simplă, mărunțică, glumeață, visătoare, dar și ambițioasă.
“Îmi place mereu să spun că am fost născută, având pensula într-o mâna și acuarelele în cealaltă, iar talentul nativ spre artă m-a ajutat să îmi pictez viață în culori vii, vesele, care să dilueze picăturile gri, cenușii, apărute uneori și nedorit pe pânză tabloului meu. Mereu îmi admirăm mama atunci când picta și îmi spuneam: “Hmm, oare voi putea să fac și eu așa minunății cum face ea?”
“Îmi amintesc și acum că nici o carte a mamei din biblioteca nu a scăpat de coloritul meu. Mereu îmi rezervam eu ultimele pagini ale cărții pentru operele mele. Da, aveam foi albe pentru desen, dar simțeam eu că nimic nu e mai frumos decât cărțile ei. “
“Pictura este o relaxare pentru mine, un refugiu, un mod de a-mi așterne plăcut talentul, pasiunea, sensibilitatea pentru artă. Îmi place că prin acestea să înveselesc și să citesc mulțumirea pe chipurile oamenilor, iar la revederea lor, să le reapară zâmbetul pe care și eu îl am când îmi privesc picturile așternute pe ici-colo. Sunt doar o mică artistă care pictează în tăcere.
Am început mai exact să pictez mai serios după nunta din 2013. Și acolo am lucrat în jur de 60 de mărturii în două zile. Invitații au fost atât de încântați de acea mică mărturie originală și drăguță, că ajunseseră să danseze cu ele prin buzunare, să nu le fie luate de pe masă. Mulți dintre ei au cerut câte două. Ei bine, după nuntă, la câteva luni ne-am cumpărat un apartament nou și așa m-am gândit să îmi răsfăț pereții cu picturi. A fost pentru unii un ceva surprinzător pentru că nu am destanuit prea multora că pictez.”
Așa am descoperit-o, pictand pentru a înfrumuseța casa, mobilă și chiar pantofii într-un mod unic ce o reprezintă.
Aș încadra-o perfect într-un tablou și într-un citat care îi și place de altfel:
“Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie pe care oamenii ar trebui nu numai să o ofere, dar chiar să o caute. Îmi privesc chipul și îmi cântăresc sănătatea. Amandouă poartă semnele grijilor, ale ambițiilor și remușcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia din noi. Iată de ce ar trebui să iubim arta. Ea procură acelora care vor să–și echilibreze viața calmul, împlinirea morală și chiar sănătatea ” – Jean Baptiste Camile Corot, cel mai mare pictor peisagist francez al secolului al XIX-lea.
“Îmi place mereu să spun că am fost născută, având pensula într-o mâna și acuarelele în cealaltă, iar talentul nativ spre artă m-a ajutat să îmi pictez viață în culori vii, vesele, care să dilueze picăturile gri, cenușii, apărute uneori și nedorit pe pânză tabloului meu. Mereu îmi admirăm mama atunci când picta și îmi spuneam: “Hmm, oare voi putea să fac și eu așa minunății cum face ea?”
“Îmi amintesc și acum că nici o carte a mamei din biblioteca nu a scăpat de coloritul meu. Mereu îmi rezervam eu ultimele pagini ale cărții pentru operele mele. Da, aveam foi albe pentru desen, dar simțeam eu că nimic nu e mai frumos decât cărțile ei. “
“Pictura este o relaxare pentru mine, un refugiu, un mod de a-mi așterne plăcut talentul, pasiunea, sensibilitatea pentru artă. Îmi place că prin acestea să înveselesc și să citesc mulțumirea pe chipurile oamenilor, iar la revederea lor, să le reapară zâmbetul pe care și eu îl am când îmi privesc picturile așternute pe ici-colo. Sunt doar o mică artistă care pictează în tăcere.
Am început mai exact să pictez mai serios după nunta din 2013. Și acolo am lucrat în jur de 60 de mărturii în două zile. Invitații au fost atât de încântați de acea mică mărturie originală și drăguță, că ajunseseră să danseze cu ele prin buzunare, să nu le fie luate de pe masă. Mulți dintre ei au cerut câte două. Ei bine, după nuntă, la câteva luni ne-am cumpărat un apartament nou și așa m-am gândit să îmi răsfăț pereții cu picturi. A fost pentru unii un ceva surprinzător pentru că nu am destanuit prea multora că pictez.”
Așa am descoperit-o, pictand pentru a înfrumuseța casa, mobilă și chiar pantofii într-un mod unic ce o reprezintă.
Aș încadra-o perfect într-un tablou și într-un citat care îi și place de altfel:
“Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie pe care oamenii ar trebui nu numai să o ofere, dar chiar să o caute. Îmi privesc chipul și îmi cântăresc sănătatea. Amandouă poartă semnele grijilor, ale ambițiilor și remușcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia din noi. Iată de ce ar trebui să iubim arta. Ea procură acelora care vor să–și echilibreze viața calmul, împlinirea morală și chiar sănătatea ” – Jean Baptiste Camile Corot, cel mai mare pictor peisagist francez al secolului al XIX-lea.