Pasiune Pentru Necuvantatoare

Pasiune Pentru Necuvantatoare

Laura ne-a cucerit de la prima întâlnire a clubului cu căldura, sinceritatea și zâmbetul ei fermecător. Am aflat ulterior că ea se ocupă de sănătatea prietenilor noștri necuvântători, fiind medic veterinar și având propriul cabinet, deschis cu multă trudă dar mai ales dedicare.

 

Așadar, vă invităm să o cunoașteți mai bine în cele ce urmează.

Cum v-ați caracteriza în 5 cuvinte?

Creativă, dedicată, empatică, pozitivă, proactivă.

Cum ați caracteriza afacerea dumneavoastră în 5 cuvinte?

Ambițioasă, agilă, expansivă, informată și competitivă.

 Ce altceva ar fi util să mai știm despre dumneavoastră?

Sunt mamă, soție, medic veterinar, iar în timpul liber sunt artist. Am absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara în 2007 și concomitent, am urmat cursurile la distanță ale Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA. Liceul absolvit este cel de Arte, secția Plastică, ce mi-a oferit un atestat în ceramică și pasiunea de a face pictură și graphic design.

Cum a început povestea afacerii dumneavoastră și de ce?

Szatmari Vet a luat naștere după încheierea concediului de creștere a copilului, în luna septembrie 2015. Mi-am dorit mult să am propriul cabinet de medicină veterinară pentru animale de companie, iar deschiderea lui a făcut parte dintr-un proiect pe termen lung. A fost un pas firesc, pentru că din momentul în care am ales meseria de medic veterinar m-am dedicat total visului de a avea propriul cabinet, chiar și atunci când am activat în alte domenii. Am devenit veterinar în primul rând pentru că iubesc pisicile dar și pentru că sunt pasionată de medicină și de provocările pe care le oferă fiecare caz în parte.

Care a fost cel mai greu moment din evoluția profesională?

Pentru a evolua, dificultățile sunt cele mai bune imbolduri.

Cel mai greu moment a fost prima oară când am fost nevoită să eutanasiez un pacient – un câine în vârstă cu insuficiență renală cronică, prezentat la cabinet într-o etapă în care nu mai era nimic de făcut. Insist în fața proprietarilor de animale să le aducă la cabinet de îndată ce manifestă simptome de boală, dar și pentru efectuarea deparazitărilor și vaccinărilor de rutină – acestea sunt însoțite de controale medicale ce pot sesiza la timp instalarea unor boli. Pentru pacienții geriatrici, în plus, este utilă și efectuarea unui screening hematologic și urinar o dată pe an. Vizitele periodice cu animalul la veterinar pot prelungi sau oferi o calitate mai bună a vieții.

Care a fost cel mai dificil moment al afacerii?

Cu toate că am deschis cabinetul cu un număr de echipamente necesar derulării unor activități de bază, cazurile apărute m-au determinat să investesc intr-un echipament de laborator performant dar și într-un ecograf. Astfel, o mare parte din analizele de laborator sunt realizate pe loc, scurtând mult timpul obținerii unui diagnostic, iar investigațiile ecografice clarifică starea anumitor organe interne. Decizia de a face aceste achiziții a fost una dificilă iar investițiile semnificative, dar rezultatele au fost mai mult decât mulțumitoare fiindcă am văzut rezultate în beneficiul pacienților.

Sunteți mama. Ce schimbari a adus acest statut in viața profesională?

Am primit imboldul de a face mai departe doar ceea ce este important pentru familie. Aș vrea ca fiica mea să fie mândră de realizările parinților ei.

laurasz1

Cum decurge o zi din viața dumneavoastră?  

Zilele mele se desfășoară conform sloganului împrumutat de la un team-building: „The best never rest!”.  Încep ziua cu zâmbete și iubire în familie, apoi urmează munca la Szatmari Vet, muncă variată zi de zi, ce îmi permite să interacționez cu oameni minunați și cu animalele lor, dar care îmi oferă bucuria de a cunoaște mai mult și de a face bine. Ultima parte a zilei mi-o dedic din nou familiei, iar seara citesc în general literatură de specialitate.

Ce planuri de viitor aveți în plan personal și profesional?

Îmi doresc o extindere a paletei de activități dar și a numărului de angajați, pentru a avea mai mult timp pentru familie.

Ce ar trebui să știe o mamă care dorește să pornească o afacere?

Să evalueze obiectiv ceea ce dorește să facă, iar mai departe are nevoie doar de curaj și dedicare!

Pe Laura o găsiți pe strada Toamnei, nr. 15, in cadrul cabinetului veterinar ‘Szatmari Vet’ sau pe facebook:https://www.facebook.com/veterinar.brasov.toamnei15/?fref=ts.

2017-10-03T12:15:46+00:00

Leave A Comment