Laura Cristescu – Implinita, Ambitioasa, Sincera

Laura Cristescu

Intr-o seara tarzie de vara, pe adresa de e-mail a asociatiei Happy Moms a sosit un mesaj prin care o mama isi manifesta dorinta de a participa la una dintre editiile evenimentului Mamici de poveste. Ne-am vazut a doua zi, cu ocazia evenimentului, legatura a fost instantanee, caldura, generozitatea si bunatatea mamei in cauza au conlucrat cu proiectele si campaniile asociatiei. Ce a urmat? O prietenie, un sentiment de admiratie, o implicare neconditionata in activitatile asociatiei. Si pentru ca asa un om merita si aplauzele publice, am aflat cate ceva despre ea si v-o prezint. Multumesc Laura Cristescu !

question Laura Cristescu este….

o mama implinita, o femeie norocoasa si un antreprenor la inceput de drum. Este managerul centrului educational CLEVER Children Brasov si director al unei unitati bancare.

question Stiu ca domeniul tau de competenta este cel bancar. Cum privesti acest job?

Da, mi-am inceput cariera in banca in 2003, la 1 an dupa ce am absolvit Facultatea de Finante-Banci din cadrul Universitatii Transilvania. Iata ca au trecut 11 ani, timp in care am invatat foarte multe in acest domeniu si am evoluat frumos si natural, m-am dezvoltat profesional. Sunt Directorul unei unitati bancare din Brasov, am reusit sa merg mai departe chiar si in perioadele in care era o provocare sa lucrezi in banca ( perioada de criza financiara). Sunt multumita de parcursul meu in domeniul bancar, insa, in mod firesc a venit si nevoia de familie, copil….copii :-), astfel incat am decis sa iau o pauza cu job-ul si sa ma dedic baietelului meu de 2 ani, iar acum…o voi lua de la capat cu micuta care se va naste in martie.

question Ai decis sa aduci fransiza Clever Children in Brasov. Cand si de ce?

Dupa primul an de inactivitate profesionala, cand deja puteam sa comunic cu baitelul meu, am simtit nevoia sa imi dedic parte din timp si altor activitati decat celor casnice, eu fiind o persoana foarte activa. M-am gandit sa deschid un business si punand pe hartie domeniile de interes, am decis ca as face cu mare placere o activitate in domeniul educatiei copiilor. Cum timpul meu era limitat, am ales o fransiza, cu toate avantajele ei. M-a atras ideea de ‘’dezvoltare personala pentru copii’’, ceea ce nu se abordeaza in sistemul classic de invatamant. Domenii precum: comunicarea, increderea in sine, atitudinea, organizarea timpului, oratoria etc, pe care le consider esentiale in dezvoltarea unui viitor adult echilibrat. Am inceput in noiembrie 2013, cand am organizat primul curs si am fost placut surprinsa de receptivitatea parintilor, dar mai ales de cat de fascinati erau copiii si cat de mult asteptau urmatoarea lectie.

question Esti mama, ai job in banca si esti antreprenor. Cand ai timp pentru tot ce iti doresti sa faci?

Hmm…cred ca am invatat sa fiu eficienta, desi, recunosc ca uneori as avea nevoie de cateva ore si  pentru mine. Dar, cred ca secretul pentru a gasi un echilibru este sa faci cu pasiune ceea ce faci si sa prioritizezi permanent.

question Daca ar fi sa schimbi ceva in viata profesionala din trecut, care ar fi acel lucru?

Nu as schimba nimic profesional, consider ca toate oportunitatile care au aparut in timp au fost acolo cu un scop.

question In viitor vei fi….

In viitor voi fi o mama la fel de devotata, un antreprenor de succes si mult mai independenta profesional.

question Ai vrea ca cei doi copii sa te perceapa ca fiind….

cea mai buna prietena a lor, un model pentru ei si intotdeauna acolo cand au nevoie de un sfat.

question Care este cea mai mare dorinta a ta ca mama?

Pe langa sanatate, cea mai mare dorinta ca mama este sa pot sa-mi ghidez copiii in viata pentru a deveni oameni de calitate.

question Dar ca profesionist?

Cel mai mult imi doresc sa ma dezvolt ca antreprenor si sa pot contribui la educatia cat mai multor copii.

question Cum te-ai caracteriza in 5 cuvinte?

Ambitioasa, exigenta, sincera, modesta, diplomata.

question Cum ai caracteriza fransiza in 5 cuvinte?

Profesionalism, noutate, entuziasm, dezvoltare, educatie

 

Interviu realizat de echipa Happy Moms.

2017-10-03T12:19:09+00:00

Leave A Comment

Web Analytics