De Ce Familylab ?

De Ce Familylab

Sunt mama de aproape 3 ani si sunt copil de 33. Am avut o copilarie clasica perioadei din care provin. Am avut tot ce mi-am dorit, mai putin iubire exprimata si neconditionata, increderea si aprecierea celorlalti, dreptul la exprimare si libera alegere. Intr-un cuvant nu am avut nimic din ceea ce mi-ar fi fost necesar pentru a avea un curs lin si usor in viata. Pentru asta le multumesc alor mei parinti.

Fara aceasta lectie dureroasa nu as fi fost ceea ce sunt azi si nu as fi avut copilul pe care il am azi. Se spune ca fiecare copil isi alege parintii, asa am ajuns sa cred ca aveam nevoie de ei ca sa pot straluci.

Cand am devenit mama mi-a fost greu si usor in acelasi timp. Mi-a fost usor pentru ca stiam cum sa nu imi cresc copilul dar nu prea stiam cu ce sa umplu locul gol lasat de ASA NU. Am inceput prin a-mi asculta instinctul, iar instinctul meu spunea sa nu imi las copilul sa planga si sa il tin in brate daca are nevoie de mine, sa fiu relaxata si linistita in preajma lui pentru ca am tot ce imi trebuie pentru a fi o mama buna. Aceasta gandire m-a tinut departe de orice depresie postnatala si de toate sfaturile cerute si necerute ale tuturor persoanelor „binevoitoare” din viata mea de proaspata mamica. Am reusit in felul acesta sa stiu ca am tot ce imi trebuie pentru a fi o mama buna.

Cand avea Andrei vreo 3 luni am intrat in contact prin intermediul unei prietene din Targul Mures cu grupul de pe Facebook Jesper Juul’s Familylab Ro – Parinti clari – Copii puternici unde Raluca Jacono, consilier si psihoterapeut Familylab, oferea parintilor consiliere, apropiere si incredere. Am citit, am citit si am tot citit. Am absorbit tot si am inteles ca asta era ceea ce cautam, ca asta imi trebuia, ca asta imi lipsea. Acum stiam ce sa nu fac, dar mai ales ce sa fac.

Ce inseamna Familylab pentru mine ?

In linii mari este foarte simplu si foarte natural. Sunt cateva principii pe care daca le internalizezi comunicarea ta cu copilul si nu numai devine mult, mult mai usoara. Vorbim de autenticitate, echidemnitate, autoresponsabilitate si integritate.

Definitii din carti sau dictionar pentru fiecare dintre ele este relativ simplu de gasit. Dar cea mai buna definitie este cea pe care ne-o dam noi insine si pe care alegem sa o folosim.

Pentru mine autenticitate in relatia cu copilul meu inseamna sa ii permit si sa imi permit sa ma vada asa cum sunt. Sa ii permit si sa imi permit sa fie asa cum vrea si poate fi in orice moment al existentei lui.  Sa fiu sincera cu mine si cu el, sa ma vada trantind ceva de nervi sau plangand. Iar la intrebarea: Mami, de ce trantesti sau de ce plangi sa primeasca un raspuns real ”pentru ca m-am enervat si nu stiu sa imi gestionez altfel nervii si ma simt neputincioasa”, „pentru ca sunt suparata ca s-a intamplat nu stiu ce si simt nevoia sa ma descarc”  pentru ca este uman sa ai sentimente, emotii si trairi si este normal ca ceilalti sa vada asta. Nu esti mai slab daca plangi, nu esti cu nimic mai prejos daca te enervezi. Poti fi o mama buna, umana, autentica increzatoare,luata in serios… toate in acelasi timp chiar daca din cand in cand iti iesi din fire sau suferi.

Echidemnitatea in limba mea se traduce foarte simplu. Vorbeste si poarta-te cu copilul tau asa cum te-ai purta cu un prieten. Presupun ca nu iti lovesti prietenii, ca nu ii ameninti si nu ii pedepsesti, ca nu te strambi stupid la ei cand se lovesc, ca nu le spui nu e voie sa faca una sau alta, ca ii iei in serios cand sunt tristi sau suparati, ca nu ii descurajezi in permanenta in speranta ca sa vor deveni mai buni, ca nu stai cu „gura pe ei” la orice miscare. La fel te porti si cu copilul. E foarte simplu.

Autoresponsabilitatea presupune faptul ca tu esti singurul responsabil pentru ceea ce simti si traiesti, ca nimeni altcineva nu este vinovat de ceea ce ti se intampla. Asta presupune ca nu e copilul de vina ca tu te-ai enervat,  ca nu te-ai suparat pe copil ci pur si simplu esti suparat.

In mintea mea autoresponsabilitatea se leaga de limbajul personal; limbajul care spune ca „nu imi place cand faci X”, „vreau sa te opresti”, „ma simt prost cand tipi in restaurant; nu e responsabilitatea ta sa ma simt bine, dar as vrea sa te opresti, pot avea asta de la tine ?”. Iar limbajul personal nu se potriveste cu chestiuni de genul: Nu e voie ! E Rusine ! Asa e frumos ! Asa trebuie. Prin urmare noi nu le folosim si le inlocuim foarte frumos cu „Nu vreau sa faci cutare lucru”, Sau „Vreau sa faci …. pentru ca…., poti sa faci ceea ce iti cer ?” Iar in momentul in care pui o intrebare, iti asumi raspunsul, adica esti suficient de matur incat sa accepti si un NU.

Integritatea se refera din punctul meu de vedere de limitele personale. Limitele pe care le avem fiecare dintre noi, modul in care ni le exprimam si modul in care le cerem celorlalti sa ni le respecte. Sa poti sa iti aperi integritatea fara a-l rani pe celalalt este destul de greu daca nu esti invatat sa fii luat in seama. Nu vreau sa fac asta pentru ca nu se potriveste cu ceea ce imi doresc eu, nu ca sa fac ceva cu tine: sa te educ, sa fii in rand cu lumea, sa placa altcuiva.

Poti sa spui „nu ma lovi” din cel putin 2 motive: unul ca ma doare (este limita ta de suportabilitate) si doi pentru ca nu e frumos, nu se face asa, ti se va urca in cap (este ceva extern care nu are nimic de a face cu tine ci doar cu copilul, pe el il ingradeste).

sursa: http://ancatiurean.wix.com/psiholog#!articole/c1hft

NU vreau sa se inteleaga gresit faptul ca in momentul in care folosim principiile Familylab copilul va deveni un mic robotel care va face tot ce i se cere si se va comporta exemplar. Nu! Si nu vreau sa va faceti astfel de asteptari! Dar, vreau sa stiti ca in felul acesta calea spre dialog va fi mereu deschisa cu copilul vostru si acesta va sti si el la randul lui sa accepte un NU din partea voastra, sa aiba incredere in el, sa se ia pe sine in serios si sa nu depinde de iubirea din jur pentru a se iubi pe sine.

Ca incheiere as spune 3 lucruri care imi calauzesc relatia mea cu Andrei si de care ar trebui sa tina cont orice parinte:

1. De calitatea relatiei dintre copil si parinte responsabil 100% este parintele.

2. Copii au instinctul de a coopera si a  le face pe plac parintilor si vor face asta cu riscul de a renunta la ei insisi. Si nu este corect sa le cereti asta.

3. Copii sunt frumosi si buni.

Aceste lucruri ar trebuie sa ii faca pe parinti sa inteleaga cu adevarat ce mare responsabilitate si onoare au primit sa poata concepe si modela viata unui om. Respectul copilului se castiga, nu este de la sine inteles.

 

Articol scris de Anda Gheorghese

2017-10-12T05:15:38+00:00

Leave A Comment

Web Analytics