Ana Estera. Pictura, Suflet, Zambet, Aripi.

Ana Estera

Soarele murmura crampeie nedumirite de cer senin, verdele susura primavara, ciresul canta armona unui nou rasarit, iar padurea dansa cu frunze arcuite de dimineata devreme. Asta am simtit cand am vazut prima oara ce picteaza Ana. Asa cum de departe primesti vesti de la un prieten vechi si bucuria inunda zambetul, asa am descoperit-o, calda, senina, cu inima deschisa si sufletul imbobocit.

A fost impletire de ganduri si ingemanare de aspiratii aproape instantanee. Si am chermat-o sa ni se destainuie, sa simtim mireasma de culoare ce ii inunda picturile. Cu mandrie aproape mi-a martutist ca Estera nu ii apartine, ci doar l-a pastrat de cand a citit cartea “Purimul-Sarbatoarea Esterei”, in care personajul principal este Estera, sotia imparatului, evreica de origine. Ea isi insuseste un nume persan si reuseste sa isi salveze poporul de genocidul planuit de vizirul Haman. Ca si personajul principal al cartii, este luptatoare si ambitioasa, dar si blanda si muzical de artistica in culori. Simpla, maruntica, glumeata, visatoare, dar si ambitioasa.

“Imi place mereu sa spun ca am fost nascuta, avand pensula intr-o mana si acuarelele in cealalta, iar talentul nativ spre arta m-a ajutat sa imi pictez viata in culori vii, vesele, care sa dilueze picaturile gri, cenusii, aparute uneori si nedorit pe panza tabloului meu. Mereu imi admiram mama atunci cand picta si imi spuneam: “Hmm, oare voi putea sa fac si eu asa minunatii cum face ea?”

“Imi amintesc si acum ca nici o carte a mamei din biblioteca nu a scapat de coloritul meu. Mereu imi rezervam eu ultimele pagini ale cartii pentru operele mele. Da, aveam foi albe pentru desen, dar simteam eu ca nimic nu e mai frumos decat cartile ei. “

 

“Pictura este o relaxare pentru mine, un refugiu, un mod de a-mi asterne placut talentul, pasiunea, sensibilitatea pentru arta. Imi place ca prin acestea sa inveselesc si sa citesc multumirea pe chipurile oamenilor, iar la revederea lor, sa le reapara zambetul pe care si eu il am cand imi privesc picturile asternute pe ici-colo. Sunt doar o mica artista care picteaza in tacere.

Am inceput mai exact sa pictez mai serios dupa nunta din 2013. Si acolo am lucrat in jur de 60 de marturii in doua zile. Invitatii au fost atat de incantati de acea mica marturie originala si draguta, ca ajunsesera sa danseze cu ele prin buzunare, sa nu le fie luate de pe masa. Multi dintre ei au cerut cate doua. Ei bine, dupa nunta, la cateva luni ne-am cumparat un apartament nou si asa m-am gandit sa imi rasfat peretii cu picturi. A fost pentru unii un ceva surprinzator pentru ca nu am destanuit prea multora ca pictez.”

 

Asa am descoperit-o, pictand pentru a infrumuseta casa, mobila si chiar pantofii intr-un mod unic ce o reprezinta.

As incadra-o perfect intr-un tablou si intr-un citat care ii si place de altfel:

“Daca pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie pe care oamenii ar trebui nu numai sa o ofere, dar chiar sa o caute. Imi privesc chipul si imi cantaresc sanatatea. Amandoua poarta semnele grijilor, ale ambitiilor si remuscarilor care contorsioneaza fizionomia fiecaruia din noi. Iata de ce ar trebui sa iubim arta. Ea procura acelora care vor sa-si echilibreze viata calmul, implinirea morala si chiar sanatatea ” – Jean Baptiste Camile Corot, cel mai mare pictor peisagist francez al secolului al XIX-lea.

2017-10-12T05:10:34+00:00

Leave A Comment

Web Analytics